Am aflat despre Aleidis printr-un apel telefonic de la o femeie care ne-a povestit despre sora ei.
Această soră locuiește într-o zonă foarte izolată din apropierea Câmpulungului și suferă de o boală mintală.
Ne-a povestit despre o cățelușă cu șase pui; din păcate, acești pui nu erau prima cuibăruță a cățelușei.
Ea mai născuse pui înainte și era clar că ciclul va continua dacă nimeni nu intervine.
Am rugat-o pe colega noastră Antonia să evalueze situația.
Drumul până la casă, de una singură, a fost foarte dificil și lung, deoarece casa femeii era inaccesibilă cu mașina.
Nu știau cât de anevoioasă va fi călătoria.
Antonia și sora femeii au trebuit să meargă douăzeci de minute prin pădure pentru a ajunge la mama cățelușă și la pui.
La sosirea la proprietate, au găsit un loc lipsit de tot ce le trebuia.
Nici măcar apă curentă nu exista…
Era sfâșietor să-mi imaginez cât de grea trebuie să fi fost viața acolo, nu doar pentru femeia care locuia acolo, ci și pentru o mamă care creștea șase căței în acele circumstanțe.
Din păcate, modul în care au fost tratați, în special Aleidis, a fost foarte dur. Antonia a cărat mica familie până înapoi prin pădure și i-a adus la adăpostul nostru.
Nu știm câte zile a suferit de foame, câte nopți reci a petrecut ghemuită, agățată de cățeii ei pentru a-i ține de cald sau cât de des a trebuit să pună nevoile lor mai presus de ale ei.
Dar știm că a îndurat mult mai mult decât ar trebui să îndure vreun câine. Și totuși, rămâne unul dintre cei mai blânzi câini pe care i-am întâlnit vreodată.
În ciuda a tot ce i-a făcut viața, încă are încredere în oameni.
Vine în fugă cu bucurie să fie mângâiată, se cuibărește ușor în mâinile tale și te privește cu cei mai blânzi ochi, ca și cum ar fi așteptat toată viața să e pur și simplu iubită.
Aleidis are o fire minunat de calmă.
Se bucură de afecțiune și de compania umană, dar apreciază și pacea și liniștea.
Dacă ceilalți câini devin prea energici sau gălăgioși, ea pur și simplu găsește un loc mai liniștit.
Nu provoacă niciodată certuri și nu caută niciodată probleme.
Pare cea mai fericită atunci când se poate întinde la soare și, în sfârșit, se poate relaxa, ca și cum și-ar da seama încetul cu încetul că nu mai trebuie să-și facă griji pentru supraviețuire.
Când o privim acum, uneori simțim că, pentru prima dată, cineva are cu adevărat grijă de ea.
Sperăm că cineva va vedea dincolo de anii de privațiuni și va recunoaște sufletul incredibil care zace latent în ea.
Pentru că Aleidis nu este doar o mamă minunată
Este un câine minunat.
Un câine care merită să-și petreacă restul vieții în siguranță, să experimenteze iubirea necondiționată și să aparțină în sfârșit unei familii care îl iubește atât cât merită.
______________________________________________________
Von Aleidis erfuhren wir durch den Anruf einer Frau die uns von ihrer Schwester erzählte.
Diese Schwetser lebt in einer sehr abgelegenen Gegend nahe Câmpulung und leidet an einer psychischen Erkrankung.
Sie berichtete von einer Hündin mit sechs kleinen Welpen, diese Welpen waren leider nicht der erste Wurf der Hündin.
Sie hatte bereits zuvor Welpen zur Welt gebracht, und es war klar, dass sich der Kreislauf fortsetzen würde, wenn niemand eingriff.
Wir baten unsere Kollegin Antonia, sich die Situation anzusehen.
Alleine der Weg zum Haus war schon sehr beschwerlich und lang, denn mit dem Auto kam man gar nicht zum Wohnort der Frau.
ohne zu ahnen, wie beschwerlich die Reise sein würde.
Antonia und die Schwester der Frau mussten zwanzig Minuten durch den Wald laufen um die Mutterhündin und die Welpen zu erreichen.
Auf dem Grundstück angekommen, fanden sie einen Ort vor, an dem es an allem Nötigen fehlte.
Es gab nicht einmal fließendes Wasser….
Es war herzzerreißend, sich vorzustellen, wie schwer das Leben dort gewesen sein musste, nicht nur für die Frau, die dort lebte, sondern auch für eine Mutter, die unter diesen Umständen sechs kleine Welpen großzog.
Leider war auch der Umgang, speziell auch mit Aleidis, sehr ruppig…
Antonia trug die kleine Familie den ganzen Weg durch den Wald zurück und brachte sie zu uns ins Tierheim.
Wir wissen nicht, wie viele Tage sie hungern musste, wie viele kalte Nächte sie zusammengerollt an ihre Welpen geklammert verbrachte, um sie zu wärmen, oder wie oft sie ihre Bedürfnisse über ihre eigenen stellen musste.
Aber wir wissen, dass sie weit mehr ertragen hat, als ein Hund jemals ertragen sollte. Und dennoch ist sie einer der sanftmütigsten Hunde geblieben, die wir je kennengelernt haben.
Trotz allem, was das Leben ihr angetan hat, vertraut sie immer noch den Menschen.
Sie kommt freudig herbei, um gestreichelt zu werden, schmiegt sich sanft an die Hände und blickt einen mit den gütigsten Augen an, als hätte sie ihr ganzes Leben darauf gewartet, einfach geliebt zu werden.
Aleidis hat ein wunderbar ruhiges Wesen.
Sie genießt Zuneigung und menschliche Gesellschaft, schätzt aber auch Ruhe und Frieden.
Wenn die anderen Hunde zu energiegeladen oder laut werden, sucht sie sich einfach einen ruhigeren Platz.
Sie provoziert nie Streit und sucht nie Ärger.
Am glücklichsten scheint sie zu sein, wenn sie in der Sonne liegen und endlich entspannen kann, als würde sie langsam realisieren, dass sie sich keine Sorgen mehr ums Überleben machen muss.
Wenn wir sie jetzt beobachten, haben wir manchmal das Gefühl, dass sich zum ersten Mal jemand wirklich um sie kümmert.
Wir hoffen, dass jemand hinter die jahrelangen Entbehrungen blickt und die unglaubliche Seele erkennt, die in ihr schlummert.
Denn Aleidis ist nicht nur eine wundervolle Mutter.
Sie ist ein wundervoller Hund.
Ein Hund, der es verdient, den Rest seines Lebens in Geborgenheit zu verbringen, bedingungslose Liebe zu erfahren und endlich zu einer Familie zu gehören, die ihn so sehr liebt, wie er es verdient.
