Timp de aproape două luni, Nola a locuit într-un garaj gol.
O cameră goală, fără ferestre, fără uși sau protecție împotriva frigului.
Acesta a devenit adăpostul ei, singurul ei refugiu față de lumea exterioară.
Din păcate, nu știm ce s-a întâmplat înainte.
Nu știm dacă a fost abandonată acolo sau dacă și-a petrecut întreaga viață singură și nevăzută pe străzi.
Alți doi câini masculi abandonați își găsiseră și ei adăpost temporar în garaj, cuibăriți pe cutii de carton.
Maria trecea ocazional pe acolo să le aducă mâncare câinilor; la acea vreme, nu știa nimic despre Nola până când a apărut ea brusc.
Nola era temătoare și precaută, observând totul de la distanță și foarte nesigură dacă putea avea încredere în cineva.
Dar Maria se tot întorcea, oferindu-le mâncare câinilor și pur și simplu rămânând alături de ea cu compasiune.
Încet, Nola a început să înțeleagă că această persoană însemna siguranță.
Pas cu pas, a lăsat-o pe Maria să se apropie și, în cele din urmă, i-a permis să o atingă.
În cele din urmă, a devenit clar că nu era sterilizată și că, dacă rămânea acolo, cel mai probabil ar fi născut puii ei în acele condiții nesigure și periculoase. Într-o zonă în care parvovirusul ucidea mulți câini, acest lucru ar fi însemnat un risc și o suferință enorme.
Știam că nu o putem lăsa acolo și, așa că, după multă răbdare și efort, Maria a reușit să o aducă pe Nola în siguranță.
Corpul Nolei poartă urmele trecutului ei.
Este acoperită de cicatrici și răni vechi, amintiri tăcute ale unei vieți dificile.
Este evident că a trebuit să îndure mai mult decât ar trebui să îndure orice câine vreodată.
La început, Nola era foarte timidă și nesigură, dar astăzi, alături de oamenii ei, a devenit o cățea foarte afectuoasă.
Adesea, când vede că i se aduce mâncare, lasă bolul neatins doar pentru a se apropia și a cere afecțiune.
Cea mai mare foame a ei nu este după mâncare, ci după afecțiune și atenție.
Nolei nu-i place să stea singură mult timp.
În prezent, are de ales între a fi afară sau înăuntru și, cum nu știe nimic diferit, alege grădina închisă.
Noaptea, uneori vine înăuntru să se odihnească la căldură și, dacă ar avea ce vrea, ar dormi fericită lângă cineva în pat.
Pe lângă faptul că este foarte precaută, Nola are și o latură jucăușă și veselă.
Îi place să se joace de-a adus, se lasă mângâiată, apoi aleargă jucăușă, doar pentru a se opri și a te aștepta.
După câteva alergări vesele, se întinde ușor și se rostogolește pe spate, oferindu-ți cu încredere burtica.
Nola este incredibil de blândă și poți simți cât de mult a tânjit după asta: după siguranță, după afecțiune, după cineva care să aibă cu adevărat grijă de ea.
După tot prin ce a trecut, Nola este pregătită pentru oameni care o vor prinde când va cădea, îi vor oferi siguranță, rutină și stabilitate.
Pentru oameni care învață cu ea și o iubesc așa cum este.
______________________________________________________
Fast zwei Monate lang lebte Nola in einer leeren Garage.
Ein kahler, fensterloser Raum ohne Türen und Schutz vor der Kälte.
Dies wurde ihr Unterschlupf, ihr einziger Zufluchtsort vor der Außenwelt.
Was davor geschah, wissen wir leider nicht.
Wir wissen nicht, ob sie dort ausgesetzt wurde oder ob sie bisher ihr ganzes Leben allein und ungesehen auf der Straße verbracht hatte.
In der Garage hatten auch zwei andere ausgesetzte Rüden auf Pappkartons vorübergehend Unterschlupf gefunden.
Maria kam ab und zu vorbei, um den Rüden ihnen Futter zu bringen, da wusste sie noch nichts von Nola, bis diese plötzlich auftauchte.
Nola war ängstlich und vorsichtig, beobachtete alles aus der Ferne und war sich sehr unsicher, ob sie irgendjemandem vertrauen konnte.
Doch Maria kam immer wieder, bot den Hunden Futter an und blieb einfach einfühlsam an ihrer Seite.
Langsam begann Nola zu verstehen, dass dieser Mensch Sicherheit bedeutete.
Schritt für Schritt ließ sie Maria näherkommen und schließlich ließ sie sich berühren.
Irgendwann wurde klar, dass sie unkastriert war und wenn sie dort bliebe, höchstwahrscheinlich unter diesen unsicheren und gefährlichen Bedingungen ihren Nachwuchs zur Welt bringen würde. In einem Gebiet, in dem Parvovirose vielen Hunden das Leben kostete, hätte das enormes Risiko und Leid bedeutet.
Wir wussten, wir konnten sie dort nicht zurücklassen und so gelang es Maria, nach viel Geduld und Mühe, Nola in Sicherheit zu bringen.
Nolas Körper trägt die Spuren ihrer Vergangenheit.
Sie ist übersät mit Narben und alten Wunden, stumme Erinnerungen an ein schweres Leben.
Es ist offensichtlich, dass sie mehr ertragen musste, als ein Hund jemals ertragen sollte.
Anfangs war Nola sehr schüchtern und unsicher, doch heute ist sie, mit ihren Menschen, zu einer sehr anhänglichen Hündin herangewachsen.
Oft, wenn sie sieht, dass man ihr Futter bringt, lässt sie den Napf stehen, nur um näher zu kommen und nach Zuneigung zu fragen.
Ihr größter Hunger gilt nicht dem Futter, sondern der Zuneigung und Aufmerksamkeit.
Nola ist nicht gern lange allein.
Derzeit hat sie die Wahl ob sie draußen oder drinnen sein möchte und da sie es nicht anders kennt, wählt sie den abgesicherten Garten.
Nachts kommt sie manchmal herein, um sich in der Wärme auszuruhen, und wenn sie es sich aussuchen könnte, würde sie glücklich neben einem im Bett schlafen.
Nola hat neben viel Vorischt auch eine verspielte und fröhliche Seite.
Sie liebt es, Fangen zu spielen, lässt sich streicheln, rennt dann verspielt davon, nur um dann stehen zu bleiben und auf dich zu warten.
Nach ein paar fröhlichen Läufen legt sie sich sanft hin und rollt sich auf den Rücken, wobei sie dir voller Vertrauen ihren Bauch entgegenstreckt.
Nola ist unglaublich sanftmütig, und man spürt, wie sehr sie sich danach gesehnt hat: nach Geborgenheit, nach Zuneigung, nach jemandem, der sich wirklich um sie kümmert.
Nach allem, was sie durchgemacht hat, ist Nola bereit für Menschen die sie auffangen, ihr Sicherheit, Routine und Stabilität geben.
Für Menschen die mit ihr lernen und sie so lieben wie sie ist.
